Ancuta & Paul

Noi oamenii pe interior suntem ca niste cercuri. Oricat de egocentrici am fi, de cele mai multe ori simtim nevoia sa facem lucruri care sa fericeasca un alt om. Si iata in acel moment fara sa ne dam seama se intampla ceva extraordinar, devenim din cercul ala egocentic, perfect, frumos, dar gol, un cerc cu parti pline.
Aceste parti sunt create de fiecare om pe care ne este dat sa-l intalnim. Odata aparut in viata noastra acesta reuseste sa coloreze in cercul nostru, un segment. Cu cat lasam ca in cercul nostru sa fie cat mai multe segmente colorate cu atat viata noastra devine din ce in ce mai frumoasa.

Aceste segmenete colorate sunt de fapt averea cea mai de pret a sufletului. De aceea cand simtim ca un segment din viata noastra vrea sa plece, tinem cu dintii sa-l avem in continuare, pentru ca altfel ajungem sa ne simtim goi, oricat de frumos si colorat ar fi cercul nostru.

Cand doi oameni ajung sa se iubeasca inseamna ca acestia se potrivesc atat de bine incat simt nevoia sa isi continuie viata doar impreuna.
Atunci cand ne este dat sa intalnim aceasta persoana potrivita, pe moment poate nu constientizam, dar ea ne coloreaza incet si sigur cea mai mare parte din cercul nostru si asa ajunge ca aceasta sa ne completeze viata, facand-o sa atinga apogee de fericire si de trairi extraordinare.
Cand realizezi ca din cercul ala perfect dar gol ai devenit un superb cerc plin si colorat te simti cu adevarat implinit.
Asta am vazut la nunta Ancutei si a lui Paul, i-am vazut pe cei doi care si-au colorat atat de frumos cercurile unuia altuia, dar si pe ceilalti care au colorat la randul lor cate o particica din cercurile lor.

Va dorim din toata inima sa aveti mereu cercurile pline si colorate 🙂